CONCURSUL JUDEŢEAN „MICA OLIMPIADĂ DE INFORMATICĂ și TIC” se adresează elevilor din clasele V-VIII și este organizat de Școala Gimnazială ”Mircea cel Bătrân”-Pitești în cadrul Proiectului educațional ”Învață de mic să utilizezi calculatorul!”, ediția a XXIII-a, 31 mai 2025.
Concursul este inclus în Calendarul Concursurilor Școlare Județene pe Discipline (ianuarie-august) al Inspectoratului Școlar Județean Argeș an școlar 2024–2025, nr. 21/08.01.2025, nr. poziție 34, domeniul Matematică și Științe.
Am afișat rezultatele concursului, subiectele si baremele acestei ediții.
FELICITĂRI TUTUROR PARTICIPANȚILOR!
Atașat aveți regulamentul de organizare a concursului și subiectele edițiilor 2023-2024.
Termen de înscriere elevi: marți, 27 mai 2025. Înscrierea se face de către profesorul de la clasă, în următorul formular online https://forms.gle/4woh1hD4FZSqJgdo6
În funcție de numărul de participanți vom publica programul de desfășurare a probelor practice din data de 31 mai 2025.
ARGUMENTUL PROIECTULUI
În Strategia privind digitalizarea educației din România 2021-2027 se precizează cât de acută este nevoia de competențe digitale în educație și pe piața muncii; una dintre priorități fiind dezvoltarea de competențe digitale la toate nivelurile de învățământ prin activități formale și non-formale.În condițiile în care 70% din meseriile în care vor profesa copiii nu s-au inventat încă, este necesar ca ei să ia contact cu programarea și tehnologia de la cele mai fragede vârste. Pentru elevul de azi, calculatorul are din ce în ce mai puține secrete și este utilizat mai mult pentru jocuri și Internet.De aceea, considerăm acest proiect o provocare pentru elevii din clasele V-VIII, care trebuie să demonstreze că au competențe digitale reale, că știu să utilizeze eficient calculatorul, că sunt familiarizați cu aplicațiile, că sunt creativi și inventivi în realizarea unor documente, prezentări, animații sau crearea unor mici jocuri folosind limbajul de programare vizual Scratch și alte aplicații de birotică și, nu în ultimul rând, că sunt pregătiți pentru provocările viitorului.
Vă așteptăm cu drag,
Echipa de proiect
Campurile indicate cu * sunt obligatorii. Codul HTML nu este permis in interiorul mesajului.